Warning: mysql_connect(): Headers and client library minor version mismatch. Headers:50549 Library:50639 in /home/transylv/public_html/config.php on line 6
Transylvania Discus - Articole
Introduceţi adresa de e-mail:
Alege limba in care doresti sa primesti:

Abonare !

Pentru închidere click pe partea întunecată oriunde pe pagină..

Discus-Generalitati

Istorie

 

    In anul 1840 descrie Johann Jacob Heckel, pe langa alte cateva zeci de specii, pentru prima data discusul, cand a clasificat si descris materialul prelevat si adus in Europa de catre expeditia lui Natterer. Cu aceasta ocazie, naturalistul descrie nu numai specii noi, dar si o serie de subfamilii, printre care si subfamilia Symphysodon.Ca reprezentant este descris pentru prima oara Symphysodon discus, exemplare colectate din cursul inferior al lui Rio Negro.

      In deceniile care au urmat, o serie de expeditii stintifice elaboreaza lucrari de descriere a speciei, dintre oamenii de stiinta dedicati remarcandu-se francezul Jaques Pellegrin. Din materialul prelevat si conservat, dr. Jobert studiaza si descrie trei exemplare din Manaus pe Rio Negro, unul din Santarem la varsarea lui Rio Tapajos si inca doua exemplare colectate in zona orasului Tefe. In urma comparatiei acestor exemplare, ihtiologul trage concluzia ca ultimele exemplare sunt diferite fata de exemplarele din Rio Negro, ca urmare le descrie ca fiind o noua varianta nedescrisa inca pe care o denumeste Symphysodon var.aequifasciata.

    Corectarea acestei denumiri si incadrarea pestilor ca subspecie o face in 1910 americanul Carl H. Eigenmann sub denumirea Symphysodon discus aequifasciatus. Abia in 1960 ihtiologul american L.Schultz reclasifica subfamilia Symphysodon, ridica varietatea S.aequifasciatus la rangul de specie de sine statatoare, si clasifica pe langa aceasta inca doua subspecii: Symphysodon aequifasciatus axelrodi si Symphysodon aequifasciatus haraldi. Aceste doua subspecii nu au fost recunoscute de catre Kullander, fiind tratate de acesta ca sinonime (1986). In ultimul timp apare tot mai des in literatura de specialitate si pe internet denumirea de Symphysodon sp. tarzoo, denumire care pana la o acceptare unanima de catre ihtiologi si includere a ei in clasificarea speciilor ar trebui acceptata cu anumite rezerve.

 

Raspandire

 

    Aria de raspandire a discusului se intinde de la varsarea Amazonului pana la granita vestica a Braziliei cu Peru si Columbia.Desi la inceput s-au descoperit pesti in afluentii stangi ai Amazonului, mai apoi s-au relevat si discusii din afluentii din sudul Amazonului. Astazi diferitele variante salbatice poarta denumirile exotice ale zonelor si localitatilor de unde au fost colectate. Astfel, Cuipeua, Santarem, Rio Ica, Tefe, Coari, Nhamunda devin nume cu rezonanta in lumea iubitorilor acestui peste. Totodata aceste cateva varietati- heckel,blue, green si brown- sunt baza diversitatii de culori care abunda astazi pe piata asiatica, europeana si americana.

 

Crestere si intretinere

 

    Daca luam in considerare conditiile in care un discus ajunge din jungla amazoniana pana in acvariul nostru ne dam seama ca avem de a face cu un Bruce Willis al acvaristicii! "Greu de ucis". Din momentul capturarii acest peste este supus unor conditii extreme de stres. Odata capturati, pestii sunt dusi spre statiile de colectare, stocati in butoaie de tabla, fara hrana, doar cu schimburi dese de apa, si aceasta dureaza uneori mai mult de o saptamana. De aici, pestii sunt ambalati individual in pungi si cutii si isi incep calatoria spre Europa. Chiar transportati cu avioane mici pana la aeroporturile principale unde vor fi transbordati pe avioanele de linie aceasta calatorie- abia inceputa- dureaza. Imaginati-va apoi cutiile care asteapta cateva ore bune pe asfaltul incins de soarele tropical... Apoi incepe adevarata calatorie, incununata de perioada de carantina. Carantina care trebuie respectata. Acum discusilor incepe sa li se acorde atentia de care ar trebui sa se bucure. Treptat sunt invatati sa accepte hrana care de multe ori nu este cea cu care sunt obisnuiti, sunt supusi la tratamente de deparazitare, apoi ajung in acvariile magazinelor de profil. O calatorie din Singapore sau Thailanda nu difera foarte mult de scenariul prezentat, conditiile de capturare si transport fiind inlocuite de stresul cauzat de suprapopulare. Transportul costa si nu e rentabil doar pentru cateva exemplare.

    Am prezentat aceste scenarii voit putin exagerat pentru a arata ca discusul nu este deloc un peste sensibil daca i se asigura un minim de conditii decente. De cele mai multe ori, neasigurarea acestor conditii duce la imbolnaviri grave sau chiar la deces.

    Volumul apei solicitat de un discus matur este unanim acceptat la minim 50 litri. Cu cat mai mult, cu atat mai bine. Se stie ca sistemele mari se intretin mai usor. Astfel, dimensiunea minima a unui acvariu decent pentru discusi incepe cu 100x50x50 cm. Acvariu in care se pot creste 8-10 discusi tineri, ajungandu-se la maturitatea lor sa se renunte la jumatate dintre ei. Intr-un asemenea bazin se pot tine cu succes un maxim de 6 buc mature.

    Bazinele de reproducere sunt suficient de mari in jurul a 100 litri. In general se folosesc cuburi cu latura de 50cm, dotate cu un filtru de burete, con, incalzitor si termometru. Bineinteles ca un bazin cu laturile de 60x40x45 face acelasi serviciu, acestea confectionandu-se in functie de spatiul disponibil. Cresterea puilor este recomandat sa se faca in acvarii sterile pana la o dimensiune de minim 8-10cm. Intretinerea unui acvariu plantat cu discusi este o provocare care include o suma de compromisuri pentru ambele parti. Bineinteles, efectul vizual al unui grup de discusi in acvariul plantat cu gust este de necontestat.

   In perioada de crestere discusul necesita hraniri cat mai dese, pana la 10 hraniri in cazul alevinilor, si curatenie. Schimburile de apa zilnice inlatura orice posibilitate de incarcare a apei cu nitriti, nitrati si fosfati care sunt produsi de catre pesti si de descompunerea hranei in aceasta perioada de hranire intensa. Un discus matur, are nevoie de doua mese pe zi, hrana diversificata, pentru a-i asigura aportul tuturor elementelor nutritive, a enzimelor si vitaminelor.

 

Reproducere

 

   Daca discusii sunt crescuti in conditii ideale, odata cu atingerea varstei de 9-12 luni- femelele si 12-18 luni masculii acestia ating maturitatea sexuala. Masculii participa activ la o depunere chiar mai repede, dar sansele de fecundare a icrelor sunt minime. Discusi de 6-7 ani care sa mai depuna si sa creasca pui sunt o exceptie. Cea mai productiva perioada se situeaza intre 18 luni si trei ani. Dupa aceasta varsta scade frecventa depunerilor, numarul icrelor si rata de fertilizare.

 

VA URMA......

O noua PROVOCARE - WILD HECKEL DISCUS by Harry

        In jurul datei de 10 noiembrie 2012 am primit un sms straniu… Ionica (“ionik-ab”) imi trimitea marea provocare “ Daca luam Heckel, ce zici, scoatem pui cu ei?” Si de aici a plecat totul. Am luat-o evident ca pe o idee de moment, o intrebare mai mult retorica. De aceea raspunsul meu a fost pragmatic. Daca respectam conditiile de trai, sigur ca scoatem! Chiar daca nu in primul sezon , in urmatorul sigur! Optimismul meu l-a determinat sa duca idea mai departe, asa ca in jurul datei de 15 am plecat spre Budapesta de unde urma sa ridicam pestii. Urma sa aducem Heckel si Altum, cate 10 din fiecare, dar din pacate Altum-ii au ramas in continuare in Germania din cauza “ conditiei proaste in care se gaseau pestii” conform informatiei primite de la importator.

      Aventura era de abia la inceput. Ajunsi in Budapesta un accident stupid la semafor ne-a dat peste cap toate planurile. Inconjurati de patru echipaje de politie, foarte politicosi,draguti, dar complet afoni in cea ce priveste orice limba de circulatie internationala, si de doi batranei nevinovati de vreo optzeci de primavera, am vazut toate planurile de a ajunge cu Hekelii inapoi acasa spulberate. Totusi, datorita ajutorului primit de la colegul “Albino” –caruia ii multumim si pe aceasta cale- pana la urma calatoria s-a incheiat  cu bine. A venit omul, s-a inteles cu politisti, s-au intocmit actele de asigurare si s-a incheiat episodul. Doar pretul transportului sarise brusc de la 250 la 7000 de euroi…in rest, nimic deosebit!

    Nu vreau sa va vorbesc de oboseala acumulata, nici acum nu-mi aduc aminte ce am facut o zi intreaga gazduiti de colegul “Albino”. Oricum, cea mai acuta amintire e ca din 10 in 10 minute mergeam sa urmaresc pestii bagati- cu tot riscul- intr-un bazin cu conditii nu chiar ideale pentru ei. Ziua a trecut cu greu in asteptarea platformei care sa ne duca inapoi in Romania cu pestii mult visati.

     Intre timp am vizitat in Erd un tip care se ocupa de acvarii marine. Este singura instalatie marina completa pe care am vazut-o vreodata- la nivel de hobby - adica la om acasa, nu vorbesc de Kohle Zoo sau de Aquarium Duisburg, dar aceasta e cu totul alta poveste si posibil va face subiectul altui articol.

     In jurul orei 16:00 a sosit masina care urma sa ne duca in tara. In jurul orei 16:04 dormeam deja pe bancheta din spate. M-am trezit aproape de Arad unde am si oprit intr-o parcare sa verificam starea pestilor reambalati in pungi cu oxigen acasa la “Albino”. Starea acestora fiind buna, m-am linistit si am cerut cafea. Stiam ca ma asteapta o noapte lunga de aclimatizare.

     Aclimatizarea facuta ca la carte, a durat aproximativ doua ore, a fost facuta direct in cutia de polistiren cu care au sosit pestii.

 

 

 

  In jurul orei 3:00 pestii au ajuns in acvariul carantina, un bazin de 250 litri , fara substrat, doar cu cateva radacini . Aclimatizarea a reusit foarte bine, pestii fiind vioi si activi inca din ziua urmatoare. Spre surprinderea mea au mancat seara enchitrei, cu destula pofta. Conditiile din acvariu erau urmatoarele: T=29 gr C , pH- 5,2 , conductivitate 100 microSiemens, lumina difuza asigurata de un tub de neon si ecranata de un ziar intins pe capacul acvariului. Apa era pregatita cu apa de osmoza, extract de turba si extract din frunze de stejar.

     In zilele urmatoare prima mea grija a fost sa continui hranirea cu enchitrei pe care ii mancau cu placere , dar si acomodarea cu diferite tipuri de mixture si congelate. Unele le-au placut din prima, altele nu le mananca bine nici in zi de azi.

    Asa se prezenta acvariul carantina in prima zi:

 

 

Apoi dupa cateva zile:

 

 

 

    Puiutul de Red Melon a nimerit intamplator in acvariu, din acvariul vecin. Nu a fost ranit in timpul sedintei foto, apoi a fost transferat inapoi langa fratii lui.

 

        Destinatia finala a pestilor a fost la inceput acvariul de 150x60x60 din holul firmei unde lucreaza Ionica, apoi am inceput sa reevaluam situatia si mai multe motive ne-au facut sa optam totusi pentru o zona mai linistita, nu atat de frecventata de oameni straini, unde pestii s-ar fi adaptat mai usor vietii in captivitate. De aceea am optat sa amenajam doua bazine unul de 250 l si unul de 350 l unde pestii ar fi trebuiti inpartiti in doua grupe.

      Dupa vreo doua saptamani, cand aripioarele au inceput sa se refaca, am inceput acomodarea lor cu lumina mai puternica. Tot acum, am observant infectarea pestilor cu o specie de crustacee asemanatoare cu paduchele crapului. Crustaceele transparente se remarcau greu pe corpul pestelui.

     Tratamentul contra acestora l-am facut cu Argudol de la JBL, a durat o saptamana , fara schimburi de apa si hrana putina. Abia dupa 5 zile nu am mai putut observa niciun parazit pe corpul pestilor.

     La doua zile dupa incheierea tratamentului, complet neasteptat, unul dintre heckeli a decedat. Fara sa dea vreun semn dinainte, dimineata l-am gasit intins pe o parte si respira greu. Din pacate la ora 12:30 era deja mort. Cu jale in suflet, l-am trecut la capitolul pierderi si am inceput sa ma consolez dupa alte cateva zile cand in bazinul de 350 litri o femela si-a facut simtita prezenta prin tremuraturi si gesturi de curatare a radacinilor.

 

 

Una calda, una rece, cel mai afectat de invazia micilor vampiri transparenti a inceput sa dea semne ingrijoratoare de “boala gaurilor in cap”. Am incercat tratament cu adaos de saruri minerale si vitamine, dar evolutia bolii a dus inevitabil la moartea pestelui intr-un ritm alarmant.

 

 

 

 

 

Faptul ca a trebuit sa suporte 16 paraziti pe el si-a spus cuvantul, si sistemul lui imunitar nu a mai fost in stare sa lupte cu boala. Totul s-a terminat in mai putin de o saptamana.

    A inceput apoi si in al doilea bazin de 250 litri curtarea unei female de catre doi masculi, totul culminand in data de 4 februarie prin doua depuneri consecutive in ambele bazine.

 

Prima pereche:

 

 

A doua pereche:

 

 

Conditiile diferite din cele doua bazine si depunerea concomitenta a celor doua perechi m-au facut sa dau vina pe conditiile atmosferice deosebite din acea zi, cand presiunea atmosferica a crescut brusc .

 

 

 

 

 

 

 

 

      Din pacate, teama de a separa perechile au dus in final, dupa prima zi de zbor a puilor, la consumarea acestora de catre parinti si/sau de catre ceilalti doi Heckeli din bazine. Mare dezamagire, dar stiam ce am de facut data viitoare.

       “ Data viitoare” insa m-a surprins in 20 februarie cu doi masculi interesati sa fecundeze, dar niciunul dintre ei cu destul tupeu sa o faca, cu o femela care depunea singura, si cu inca un Heckel ce statea timorat intr-un colt.

Interventia “in forta” a venit din partea mea cand am vazut ca masculii nu au curaj sa fecundeze, temandu-se unul de celalalt. Asa ca, un mascul si Heckel-ul care nu participa la distractie au fost pescuiti in timp record, si cu minime efecte asupra depunatorilor. Masculul ramas a prins curaj, si dupa 20 de minute si doua tigari fumate cu ochii pe acvariu de catre mine , a trecut si el in sfarsit peste icre. Afirmatia ca icrele pot fi fecundate doar in primele doua minute dupa depunere este infirmata, in urma acestei fecundari intarziate un procent de 10-20% din icre au eclozat totusi.

 

 

 

 

      A doua pereche, din bazinul de 350 s-a hotarat sa depuna trei zile mai tarziu. Acolo masculul dominant nu a intampinat aceiasi problema, depunerea avand loc normal, cea ce a si dus la o eclozare de aproape 100% a icrelor. Posibil ca si pH-ul mai mic sa fi influentat acest lucru. Dupa cateva ore de la depunere, am prins - surprinzator de usor – celalalte exemplare de Heckel lasand in bazin doar perechea, un plecostomus de vreo 12 cm si un grup de noua Corydoras Sterbai.

    In continuare atasez poze cu evolutia puilor de la inotul liber pana in data de 10 martie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      Hranirea cu artemia am inceput-o din a treia zi de inot liber, si din a 4-a zi am obsevat ca puii incep sa o consume, asta ghidandu-ma dupa culoarea portocalie a burticilor transparente.

 

 

Update 7 aprilie 2013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noi locatari - Crenicichla regani